Trăiesc într-un șarpe uriaș
care nu mă poate digera.
Mă poartă cu el prin alte vieți,
distruge totul în cale. Nu înțelege
că eu dau sens acestei clipe fulgerătoare
pe lîngă care secunda e nesfîrșită.
Se preface că nu mă găsește
deși știe că omul nu poate trăi
decît în ascunzișul creat pentru el
de cel care îl caută. Apoi se plînge că e singur…
Nimeni nu e singur, îi strig,
nici Unu, nici Cuvîntul, nici Steaua din cer.
Tac. De mii de ani privesc cum pasărea
face călătorii inițiatice în interiorul oului.
se lasă noaptea.
Atunci șarpele se retrage
în constelația căreia i-a dat numele.