Încercam în zadar să-mi alung gândul
cum că sufletul este
legat de trup.
Amintirile
mă zvârcoleau în patul regretelor
de a încerca,
de a exista,
de a face.
Îmi priveam trupul din afară
și nu-l recunoșteam:
nu recunoșteam gestul,
zâmbetul,
ochiul.
- Cât te-ai schimbat! – mi-am zis!
- Acum sunt alta! – mi-am răspuns!