Noi suntem siniștri sub aureola androginității.
Noi suntem ceea ce nu poate fi nimeni.
Sărbătorim cupa cu șampanie
Ce ne cu prinde gâtlejul sufocat de uman.
Nimeni nu ne mai poate întrece în mituri, în existență.
Ca noi, nimeni altul.
Stelele ne trișează cu lumina,
Le e frică de dorul nostru.
Suntem atât de unu încât
Nici un doi nu se mai poate naște
Suntem atât de muzicali încât
Sunetul se teme să mai existe.
Când ne întrecem în constelații,
Poeții, scriitorii, filozofii încă
Nu ne-au putut cuprinde în idei.
Le râdem atât de mitologic încât
Noi suntem înainte de a fi fost.

Dumnezeu i-acolo sus și ne vede.
Ispita păcatului nu ne mai ademenește.
Noi suntem după legea noastră.
De-ar mai fi să fie cineva ca noi,
Tot noi am fi, ne-am juca doar cu timpul:
Am apărea, am dispărea,
Și ne-am juca de-a îngerii, de-a balaurii
Căci noi suntem unu
Acel unu atât de unic încât
Clișeul nu mai poate fi pronunțat
Oricât de mult criticii l-ar căuta
Ca noi nu mai e nimeni