O fărâmă din moarte mi s-a dat încă de la naștere
Să o am în grijă, să o port ca un fetiș care nu m-ar
Înșela niciodată, nici măcar pentru o adiere de vânt
Când am crescut mare țineam în mână un puzzle
Și în fiecare zi mai găseam câte-o fărâmă pe care o
Potriveam vieții, seara o aranjam frumos
Și adormeam fericită, era jocul meu preferat
Acum, la ora când trupul îl las despletit în voia mării
Nu mai găsesc nimic pe plajă să-mi fie de folos, valurile
Aduc doar țărână și mâl, e o mare senilă, bolnavă,
Cine are de dat o fărâmă în plus va bea din paharul meu.