agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-04-01 | |
între oameni și mașini aleg mașinile
mașinile sunt mai înțelepte ca oamenii de fiecare dată când mi se aduce o mașină nouă la dezmembrat îmi vine să plâng ca atunci când tata îmi smulgea câte un fir de păr pentru fiecare greșeală din tema de la mate șeful de atelier mă ia de umeri îmi spune tata nu e aici mașina mă ia de umeri îmi spune tata nu e aici cimitirul mă ia de umeri îmi spune tata nu e aici când se dezmembrează mașinile seamănă cu oamenii se începe cu o incizie în formă de y de la claviculă spre stern se scoate inima și se cântărește ați văzut filme în care condamnaților la moarte li se servește ultima cină cu o seară înainte mă urc în mașina care trebuie dezmembrată mă joc puțin cu volanul îmi propun să visez ceva frumos măcar atât pot face pentru ea de obicei visez că locuiesc undeva la țară dimineața mă spăl pe față cu apă de la fântână apoi mă șterg cu sânii tăi obrajii se înroșesc de parcă m-am șters cu o cergă ardelenească când dorm acasă nu mă simt bine câteva zile am avut o saltea dar m-am despărțit și de aia acum am pus doi saci de dormit și două pături dorm oblic să-mi încapă picioarele între televizor și dulap doar cei care nu au pat știu să aprecieze pământul uneori o femeie cu batic sună la ușă mă invită la o întâlnire a penticostalilor un bărbat la costum mă întreabă ceva eu nu înțeleg își cere scuze îi caută doar pe cei care vorbesc limba maghiară realizez că nu s-a schimbat nimic doar formele de excludere noaptea aud cel mai bine apartamentele părăsite un geam plesnit ca o nevastă de soțul beat o ușă trântită deși nu pleacă nimeni o pungă de plastic locuiesc tot mai mult într-o cușcă plină de lumini moarte pereții sunt plini de plăcuțe de înmatriculare mă închipui un comandant de pluton care-și cară morții în spate până la cel mai apropiat punct sanitar la gât îi atârnă atâtea plăcuțe de identificare încât nici el nu mai știe cine e când trebuie să merg la lucru mă trezesc într-un soi de paralizie șira spinării mă ține legat de pământ că nu cumva să-mi dau seama că sunt om și că tot ce e vertical e firesc mașinile mi-ar spune că nu funcționează blocul motor tot de la ele am învățat să iau o seringă mare ca pentru vite să o înfig în coloana vertebrală să pompez ulei și ceai de mentă într-o zi voi ajunge și eu la strivit între oameni și mașini aleg mașinile oamenii nu au piese de schimb
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate