agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-08-15 | |
Si usile se închid mai greu
scârtâindu-si balamalele ruginite la fiecare strănut de unicorn rătăcit pe la colturi de constiintă sumară, cu zâmbetul ars si ateu camuflându-si întâmplările vietii în sunete melodice neverosimile de chitară, Si picăturile de ploaie cad mai des si oamenii respiră aerul mai înăbusit în zilele astea fără nume si cu plăcute încifrate atârnate de gât trăgându-i încet-încet înspre pieire, Gândind "numai de s-ar fi putut curma lumea din cea mai înaltă iubire", Sau "numai de s-ar fi putut sfârsi totul cu putin înainte de a începe ca o nenorocită de lacrimă hrănită de lumina pala a o mie de cepe", "Ah,numai de s-ar fi putut însirui de întâmplări o salbă de altă culoare, unde toată lumea se naste dar nici unul dintre cei care ajung ca sa fie nu moare..." Si oasele sunt mai îmbibate cu secunde deasupra si la doi metri dedesubt pe sub ochii îmbălsămati în durere, Unde tăcută si înfricată se ascunde iubirea în scutecele sale mizere, Si clepsidra bate de miezul noptii fără sens si tintuită în vis si piroane de sase ori în pieptul si-n inima portii Actualizându-si fusul orar renascentist după zeul din stele care se doarme, Iar în lacul pe care-l vizitam si în care mă scăldam nevrotic în după-amiezile călduroase de vară, sunt asternute ca un covor una peste alta si cap lângă cap Ca picăturile negre sau albastre de tus amestecate haotic în călimară, petiol lângă petiol schelet în descompunere lângă schelet, Vietile apuse,galbene-maronii rămase acum singure fără rol bântuind o lume străină cu atâta regret Dar multumite totusi de a-si găsi sfârsitul cântat de umbrele viselor la vioară, Unde si vântul prinde sens si căderea pare albă victorioasă, urmărindu-si singură bunul mers renuntând la utopia de a fi cea de pe urmă a lumii lumânare topită si arsă, Iar fosnetul gândului freatic sublim se ridică arcuit din spatele plopului crescut sălbatic în spatele casei pe strada vecină, din corpul auzului urechii mele initiatic Deasupra zilei de ieri magnifica si senină, Iar cerul ce sfărâmându-se ca o buclă îsi caută cu disperare întâmplarea-i pierdută Ca o moarte exhaustiv de frumoasă însă cu inima-i pe jumătate si slută, În timp ce restul se arată doar ca un vis printre gratiile unei lumi si ea în urcare, ca un fel de înger decăzut însă trimis Să poată hrăni zborul lumii cu aripile sale...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate