Soarele era un punct
pe întinderea pustie.
Într-un colț, pe-o canapea
duhul meu stătea să doarmă
încordat ca un resort
și căzut in agonie
fredonându-i o sonată
tinerei cu chip de mamă.

Largă, cupa se vărsa
ca o apă în cascade
peste trupul ei de jad.
Însă la sfarșitul piesei
trupul său ușor de sticlă
ca o lacrimă s-a spart.

Tânăra cu chip de mamă
încercă să il sărute
însă gura sa n-avea
buze pentru fiecare parte
câte-au fost din suflet rupte.