Elegie l

Pe lângă rochia trupului firav,
Timpul grăbit a trecut nepăsător,
Nu m-a îmbătrânit prea mult,
Doar sufletul mi-a biciuit neiertător,
Ca un călău înrăit.

Să fi greșit așa de mult ?
Ce ziceți mori vorbitoare în vânt ?
Cu urechi lipite de uși, de pământ,
Acum vreți să-mi strig păcatele
În gura mare,
Sau iertarea ne-aprobată poate,
Dincolo de mormânt,
Ca să fiți mulțumiți voi cuvântătoare,
Sau să-mi adun singură ciorile pe mormânt ?
Mai lăsați-mă în pace clovni nebuni,
Parcă voi sunteți mai buni.

03 –08 -2006