E duminica. M-am trezit din obisnuinta de dimineata. Astazi mergem la biserica. Deschid ochii si vad pe spatatul scaunui din camera mea camasa alba, ilicul bleo (e cel mai bun ilic al meu) si fusta neagra care imi trece de genunchi. Cand o sa mai cresc, fusta asta o sa imi fie mai scurta, si o sa seman si eu cu fetele de la televizor, nu cu babele care ma trag de falcute, in fiecare duminca, inainte de slujba.
Ma gandesc la mine... peste cativa ani o sa ajung si eu sa plec din satul asta. Abia astept. O sa fac liceul in oras, la mama. Mama mea locuieste in oras, dar eu trebuie sa stau cu bunica. Mama munceste prea mult, asa imi zice bunica, si nu ar avea timp sa imi pieptene parul, in fiecare dimineata. Pai nici nu vreau. Nu imi place cum arat cu parul pieptanat, parca sunt o capita de fan. O sa merg in oras si o sa pot sa ma port ca fetele astea la moda, o sa am fuste scurte si parul lung, o sa ma rujez si o sa ma colorez la ochi. Fiecare zi o sa fie ca balurile mascate ale lui Teodoreanu.
O aud pe bunica, vine sa ma trezeasca.
''Buna dimineata, buna.''
''Ce, te-ai trezit? Stai in pat ca o lehuza, pune mana si spala-ti ochii ca sa iei nafura. Si imbracate cu hainele astea ca mergem la biserica. Hai Mario, ca a cantat saracu' cocos de trei ori pana acu, ce astepti?''
''Buna, daca nu merg azi la biserica, ce zici?''
''De ce sa nu mergi? Tre sa mergi Mario, n-ai incotro, ca doar nu vrei sa ajungi sa te caiesti la varsta mea. Acu nici nu stiu, fetito, daca mie mi s-or mai deschide portile Raiului, da tu, tu esti mica, tu n-ai de ce sa gresesti. Hai imbraca-te.''
Un singur lucreu imi place la biserica, ca apuc sa cant cat ma tine gura. Bunica e in cor si eu stau acolo cu ea, si tipa babele alea cu vocea pitigaiata cat le tine suflarea, ca sa le felicite popa la sfarsit, si tip si eu, adica nu tip, da' cant din toata suflarea. Fredonez acu, in timp ce ma imbrac:
''...Doamne, cu toata mila ta... miluieste-ne pe noi... pacatosii... vino, tu Doamne, si toata mila ta...''
Imi place sa ma duc la biserica. Nu prea, dar azi ma duc cu placerea omului care nu are alta varianta decat sa mearga. Imi zicea bunicu, inainte sa moara, ca e acceasi bucurie si daca plantez cartofi, si daca mananc placinta cu mere. Trenuie sa fac, orice fac, cu inima deschisa. Saracu bunicu! Bunicu o batea pe buna pe umar, si ii zicea:
''Safto, femeie ca tine merit eu? Nu merit Safto, tu trebuie sa fii pusa colo sus, la corniza, in rama de aur.''
Bunicu era bun.
''Hai Ano, te-ai imbracat? Ai luat nafura, maica? Te astept la poate ca mai vorbesc cu Gherghina Plascii, pana plecam.''
''Viu, buna, imediat.''
Mi-am pus naframa pe cap, am inchis lumina, si am iesit. O matanie in fata pragului(numai duminca, ca e zi sfanta) si m-am dus spre poarta.
Azi, e duminca. Ma duc la biserica. O sa cant si o sa ma asez in genunci. Bunica si inca trei babe or sa ma trimita dupa lumaniri, la intrare. Ce bine. In biserica miroase asa de tare a tamaie, ca uneori ma ia cu lesin. Da e frumos. Parintele are vocea calda, si babele se lupta din toata suflarea sa ii faca pe plac.
Nu stiu de ce imi place mie la biserica. Poate pentru ca stiu pe toata lumea, poate pentru ca sunt mai usoara cand plec de acolo. Tot bunicu zicea:
''Intr-o saptamana, sufletul tau se incarca cu toate pacatele, si duminica diminata, inainte sa te duci la biserica, cantaresti cat o caruta cu porumb. Cand iesi de la biserica, esti cu sufletu usor, ca Dumnezeu iti iarta pacatele.''
Eu nu sunt grea cand ma duc la biserica, da sunt usoara cand ies. Ce mai ciudatenie.
Ma duc.