o inimă dogită în muschiul amnezic
palpită iubire în timpul alergător...
sunt fixate saluturi din granița cenușie.
ochi pierduți plâng pe orbita pătată
de stele...

cineva a furat neuitarea!strigă rădăcina.
pomii în plină teamă se văd fraudați!
o frică uriașă năpustește la pământ
munți de crengi sedați de moartea lor
nefericită...

din nou amantele secundelor mint
întârzie la adulterul dedicat orelor.
păcăleala tranșează sadic pofta lor.
nimeni nu le știe rostul atât de dorit
în timp...

frigul bate avar la căldura masticatorie
a iluziilor din farfuria somnului de veci.
lacrima finală a scenariului nu glumește,
ea curge ca într-un happy end și...END
forever...