Nu încă

Hîîîrrșș…Lama lopeții taie pământul
și îl aruncă peste capac…Bafff
Hîîîrrșș……Bafff
Hîîîrrșș……Bafff

Sub masca de lut a durerii
Mușchii lor se mai mișcă, lent,
Lacrimile lor nu mai curg,
Se fac stalactite atârnând,
Lumânări care ard
Inăuntru. Afară e doar fum.
Automatism al supraviețuirii:
“Cum va fi mâine fără el?”
Hîîîrrșș……Bafff
Mâinele, da, mâinele care începe acum.
Hîîîrrșș……Bafff
Hîîîrrșș……Bafff

ne cunoscusem puțin,
am vorbit de câteva ori,
am ciocnit un pahar de revelion,
am dansat poate odată,
așa că eu pot să plâng, lin,
lacrimi alunecând pe sub lentile,
secreție sărată, limpezind ochiul,
gândul meu dincolo de pupile,
Hîîîrrșș……Bafff

De ce plâng?

De tristețe pentru el,
a plecat într-o zi prea frumoasă
Hîîîrrșș……Bafff
iedera toamnă răsucită
pe vara încă neculeasă.

De milă pentru ei –
ai lui – și al lor mâine
Hîîîrrșș……Bafff
Hîîîrrșș……Bafff
câine mâinele ăsta, fioros câine.


De frică adâncă,
egoistă, apocaliptică,
s-ar fi putut să fiu eu
Hîîîrrșș……Bafff
s-ar fi putut să fii tu
Hîîîrrșș……Bafff
bolnăvicioasă, perversă, omenească frică.

Fericiți cei ce plâng, căci aceia vor fi mângâiați.

Hîîîrrșș…Lama lopeții taie pământul
și îl aruncă peste capac…Bafff
Hîîîrrșș……Bafff
Fie-i țărâna ușoară.

Ai grijă de sufletul lui, Doamne
și de noi. De sufletul nostru îngăduie
să ne mai îngrijim noi o vreme,
te-om ruga mai târziu,
când va fi să fie. Nu acum,
nu mâine. Nu încă.