Pajiștea pe care o știam verde și fragedă
nu mai există și această călătorie
nu face decât să mă întristeze.
Dacă veștile nu ar circula poate nu aș fi aflat la timp
și spre salvarea mea nu ar fi trebuit să fiu aici.
Acum ceva timp colindam aceste câmpuri împreună
și nu gândeam că va veni o vreme
când cerul va deveni cenușiu.
Lacul acela era plin cu lipitori pe care
le agățam cu un cârlig de tricotat
și le puneam pe uscat, apoi le priveam
fericite cum își dădeau ultima suflare
și asta pentru că lipitorile erau rele și avide de sânge.
Apoi mai erau șerpii care ne înspăimântau
cumplit când cutreieram cimintirul
pentru a ne plânge știutoarelor rude plecate.
Așa făceau și părinții noștri
la fiecare sărbătoare. Ne luam atunci
ce era al nostru și boceam
în mâini cu un ciob cu jeregai și tămâie
dând ocol mormintelor.