Din inimă îmi plânge un război,
Prin piele vor să-mi iasă sulițe,
O luptă pentru viață se întinde sub sprâncene,
Iar deasupra ei sunt straturi de pământ.

Ca o lumânare mă ard cele
Ce-ar fi putut crea vreodată,
Mă împinge necreatul,
Să luăm fața cea albă.

Din mine strigă focul cărării neumblate,
Al pașilor de înger neurmați,
Mie mi se-arată chipul nevăzut, neauzit,
Si el mă știe…
Că nu i-am dat lumina.