Josnică moarte, milei cât dusmană,
durerii, antică mamă,
judecată a toate peste seamă,
inimii dând amărăciunea hrană,
din care plec numai si numai rană,
să te proscrie, limba tipă-n vamă.

Si dacă azi vreau să-mi cersesti iertare
s-ar cădea să spun,
greseala ta nedreaptă e, oricare,
nu pentru că ascunsă e oricum,
ci pentru ca mânia să-nfioare
pe cel hrănind iubirea de acum.

Ai izgonit curtoazia din lume
si ce era prin doamna mea onoare
în tinerete râzătoare
ai nimicit amoroasa minune.
Doar ceea ce e dar de pret în ea,
descoperit să vi se dea.
Cine nu-i vrednic pentru mântuire
să nu spere nicicând să-i fie însotire.