Se pare ca folosisem o harta gresita
in cautarea ploilor.
Cand m-am oprit, picaturi reci de timp
imi cadeau, grele, pe piele,
de nicaieri, de pretutindeni,
sarutandu-mi fata, bratele, picioarele goale...
Chiar atunci ai pasit tu, strainule, frumosule,
in linistea mea.
(Am uitat sa mentionez ce pat moale pentru suflet
aveam in iarba proaspat taiata)
Tu... miroseai a roua pe flori de mar,
erai pe piele ca o briza printre vise,
aveai gust de tango in lumina stelelor...
"Lasa-ma sa te-ating", mi-ai spus,
"lasa-ma sa-ti impletesc in par stele...
si soapte...
si scoici...
si franturi de noapte..."
Astazi? Te iubesc,
si timpul curge
din tine, prin mine,
ca fire de lumina
intr-o clepsidra a infinitului.
Da! Te iubesc, strainule, frumosule!
Bratele tale sunt ca o intoarcere acasa.