Prin curtea cu ascunzișuri rotitoare
S-a rătăcit un cățel de vânătoare
Pătat cu negru și coadă scurtă,
Înscris cu macule trandafirii pe burtă,
Având urechile blegi și cărnoase,
Slab ca-nfățișare, tare-n oase,
Mă rog, un cățel mic și neajutorat
Ieșit pentru întâia oară la vânat...

Dar să descriem în amănunțime
Acea curte de-o neînchipuită mărime
Având nenumărate despărțituri enigmatice
Pavate cu dale pătratice:
Erau acolo marmure-nchipuiri bazaconii
Și bazilici, cilindrice scobite-n calcedonii,
Erau sumbre cuie din fier forjat
Aducând din adânc un fel de fluierat
Precum că altădată
Foia în subsol lume agramată.
Erau metereze ivite fără veste
Și rotunde ridicături modeste,
Erau ambaze de beton și proptele
Făcute pentru diferite meserii grele,
Triste paralelipipeduri arămii
Pictate cu privighetori și scatii,
Frontoane tulburi, parcă-n ruină,
Mirosind de departe a digitalină,
Portocali de vâsc înghețați în ere,
Neclătindu-se la nici o adiere
Și-ncolo nimic: nici o vietate,
Decât luminare și pustietate...

Și-acum închipuiți-vă cum tresare
Cățelul pătat de vânătoare,
Cum scâncește cățelul rătăcit!
Cam atât ar fi de povestit.