agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-10-22 | |
Cit de curind se va goli si galeata
asta cu cioburi. E firesc, doar o port in mine de cind m-am speriat cit de tare ardea soarele in ochii mamei. In fiecare zi am folosit o bucata de sticla sa-mi alcatuiesc gura de aer si toate secundele din singele meu au considerat pamintul acela natal. Numai in tata, mormolocii din piriul verde se-nfumurau cind intre ferestrele mari risul stirb se agata de poalele obosite de sapte nasteri, numai pe mama ciinele cu blana ca apusul de soare o miriia, numai pe mine ma lasa sobolul sa-i sap galeria. Ohoho, inima, ce foc urias erai tu atunci! Dar nu pot, dar nu vreau sa ies din pintecul in care ma hraneam cu alune de padure. Dar nu vreau, dar nu pot sa uit ca m-am alcatuit in rastimpul dintre alaptarea pruncilor si borsul cu stir. Spovedania mea ramine ciresul amar crescut pe spatele gradinii. Ohoho, inima, ce taur grozav esti! Ce minune pentru doctori, pentru mama cind in loc de globule rosii aveam bulbi de lalele. Ce stupoare pentru cei cu care impart acelasi singe, frateste, cind numai din pielea mea ieseau tufe de capsuni. Ce rumoare se isca atunci cind in loc de unghii imi cresc muguri de brad. Ohoho, inima, ce silaba grea esti! Un dor nebun de piatra din dosul casei pe care numaram miejii, de snopul artagos de mura - pacat, ce pacat ca nu mi l-am legat de glezna ei, chiriasii, urmasii, nici cu foarfeca de aur n-ar fi reusit sa ma rupa de pamintul acela natal. Ohoho, inima, bati a tristete! E firesc sa fi ajuns la fundul sacului si sa le spun lor, care niciodata n-au avut cioburi mai colorate, ca in suvoaie de rosu curge pamintul acela natal. Ohoho, inima, te cutremuri ca frunza pe creanga si mirosi a ciuma! De tarina aceea se tine cu dintii sufletul meu, se leaga (precum dulceata) viata mea, se infasoara ca un copil de lapte de nucul girbovit care si azi mai poarta pe trunchi urme de dinti fericiti. Ohoho, inima, ce foc mic esti acum!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate