Fulgii care cad din cer
Precum florile de mar
Pe ai ramurilor umeri
Ne-amintesc un adevar:
Ca nu vesnic suntem tineri!

Cat de verde-i bradu-n munte
Cat de nalta-i a lui frunte
De atata nins pribeag
Cetinile-i curg carunte
Iar el pare un mosneag

Ploaia alba cu fulgi mari
Cand o vezi prin geam tresari
Si gandind la duse vremuri
Si la anii lor fugari
In loc mai ca te cutremuri...

Firul vietii inapoi
Il dai ca pe niste foi
Clipe de odinioara
Le simti toate-n ochii goi
Ce nostalgic se-nfioara

Fulgii care cad din cer
Rascolesc un adevar;
Ca-ntr-un joc inca ne-nvata
Risipind argint prin par:
Ca avem numai o viata!