Să nu râzi de îngerii mei șchiopi.
Le-am petecit aripile cu bucăți din mine
și le-am desenat pe față zâmbete de fericire.
Zboară în jurul meu în zic-zac
ca liliecii
și stau o clipă sobri,
cu săbiile de carton scoase din teacă,
atunci când,
în serile mele pustii,
șoptesc plin de teamă:
„înger, îngerașul meu,
roagă-te lui Dumnezeu,
pentru suflețelul meu”.
În diminețile pustii
le culeg penele smulse de coșmaruri
și,
pe ghergheful inimii
și a altor bucăți din mine,
împletesc alți îngerași
ce zâmbesc de fericire
și astfel,
cu fiecare seară și dimineață pustie
se mai naște o legiune.