Ce frumosi sunt copiii nostri,
Dar, mai ales, frumoasa-i exuberanta lor,
Daruirea lor pentru tot ce este inca viu.
Pe acel pamant deasupra caruia si vantul a incremenit,
Cuvantul devenit cenusa nu se va mai auzi in veci.
Copiii vor ramane doar acea dovada ca a fost o data o tara,
Ca au fost o data copii,
Ca a fost o data lumina.
Nu pot nici sa gandesc pe-acest pamant,
Caci gandul are greutate de plumb
Si sub el plange Terra.
Ce drept avem noi sa cerem atatea libertati,
Cand nimeni nu a putut sa opreasca moartea?
Cu ce drept sa vrem fericire,
Cand acelor fiinte l-i s-a rapit si existenta?
A fost nevoie de Hiroshima ca sangele sa se opreasca?
Dar s-a oprit?
Zdrobiti mana care ucide,ingropati ucigasul
Si inundati planeta cu flori.
Ne-am saturat de cenusa si scrum,
De lacrimi si morti,
De-atatea tancuri si cimitire.
Inundati planeta cu cantece si cu iubire
In care sa ne crestem copiii,
Si sa uitam pentru o clipa ca vom muri.