AUTOPORTRET


Sunt ca un vis inexistent,
Ca un copil care a uitat să se joace,
Sunt ca un fluture fără aripi,
Sunt lacrima frunzelor verzi,
Floarea ce creste până la soare.
Sunt omul unei lumi pierdute,
Surâsul furat de pe buze.
Sunt inima zdrobită de o floare,
Si zmeul din poveste ce-a plecat la plimbare,
Zăpada care nu se mai topeste,
Pământul din sufletul care mă doare.
Sunt ca o floare călcată-n picioare,
Uitată acolo cu fata-n tărână ;
Sunt ca o pasăre frântă din zborul ei ;
Sunt lacrima care arde obrazul,
Nisipul ce se scurge printre degete ;
Sunt ca o melodie fredonată cândva,
Sunt dorinta de fericire care ne doare;
Sunt ca surâsul de dincolo de soare.


1988