Pe cerul albastru al noptii de vara
O stea a rasarit prima oara.

Lumina ei alba, frageda, plapanda,
In universul cel mare prea mult se afunda.

Licarirea-i curata tot cer'nfioara
O noua constelatie sta sa apara.

Si culmea, din steaua ce-abia s-a nascut
o dâră de lumina firava, acuma s-a rupt

Pe bolta de gheata o dunga subtire se curge,
Iar lumea, pe steaua ce-a murit, o plange


o exinstenta trecatoare, prea scurta sa schimbe ceva
Aceasta trebuie sa fie insasi prea trista, steaua mea.