traiesc cumva in spatele meu,
in umbra ochiului ce neaga SENTIMENTUL...

ma gasesc des, printre file uitate de timp,
acelasi copil rebel, copilul rau,
inecat cu petalele altor trandafiri -
iubesc prea mult adevarul
sa pot gasi macar cat un carabus
in inima mea samburii SENTIMENTULUI!

de asemenea, zburand pe bicicleta bunicului,
nu am lasat niciodata falsa impresie ca inot
printre inimi de copaci cu coroane sferice,
cu ramuri verzi si cocotate spre cer...
eu nu iubesc...cei ce iubesc
se-acopera-n perechi sub umbra sa, de copac,
in lungi sarutari nevinovate -
eu am vazut in aripa copacului
un stalp permanent al caderii mele,
o axa de care ma prea-astept spanzurat.

SENTIMENT, SENTIMENT,
tu mie nu imi intri-n plaman,
dar parca bati neincetat
la poarta inimii mele!
in mine, cadavre de stele
sa neiubesc m-au invatat
si-n moarte mai pot sa raman:
dar nu in tine, SENTIMENT...