De o mie de ani rădăcinile-mi curg spre esență
și din brațe-mi nasc brațe să legene zorii.
Fiecare ninsoare ce-mi gâdila talpa
a doinit nevăzut diminețile ierbii,
dând din frunți inocente mă copie cerbii
când le joac-adieri prin coroana cuminte...

Dar de-un timp,ostenind,mă-mpresoara tăcut
toate clipele,orele,anii
Ies din corpu-mi de piatra-orologiu stătut
ce se surpă candid aplecat spre sărut
„E târziu!”imi reclama,”timpul tău a trecut!”
Cu venin îmi îneacă suflările cărnii
„Suflete,scapă-te!iesi din lut!
Am crescut
in grădina Ghetsemani"