Uriase zambete in cer
Incearca sa sopteasca
Cine a poruncit norilor sa tipe,
Lumii sa planga
Si ingerilor renegati de suflet
Prin colturi sa-si ascunda
Iubirea sub stratul de durere.
Inghetata de ploaie.

Nimic nu tulbura blestemul
Obisnuit sa alipeasca pamantului
Suflete ratacitoare
Aruncand cerul pentru a sfiinti oamenii goi.
Doar un glas chemand spirite
Spre privirea de foc
Cersind fiecare lacrima pe care s-o planga
Pe pamantul spalat de fantani.

Ce penibile sunt
Incercand in mizeria lor sa atinga
Cu spuma propriului esec macar
Farama moarta si desacralizata de cer
Ce se rostogoleste in ele
Spre a-si sapa mormant
De martir intre mii de picioare vii
Incapabile de a-si uita menirea
Si de a zbura spre cerul anume scadat
In culoarea tacerii.