de data asta nu se mai vede tarmul
nu mai aud pescarusi
randurile mele de ganduri au cazut
pe pietrele de pavaj ale marii secate de mult,
ne chinuie un fel de dragoste
incercand nasteri de copii morti,
nume dupa nume ne trec prin fata
doar, doar o sa gasim numele acela
care odata rostit ve invia tot ce am ucis noi
cu mare migala,
fara sa vrem...

eram atat de copii incat
intalnindu-se cu noi
oamenii aveau in loc de ochi semnul mirarii.