Linişte…


E linişte.
Nu se aude nimic…
Cerul e alb.
Copacii sunt fără frunze
Şi e frig…
E linişte…
Şi-n sufletele noastre
E pustiu.
Nu se aude nimic,
Gândurile ne sunt albe,
Privirile aspre, reci,
Pline de moarte…
E linişte.
Nici un trecător…
Doar trei câini flămânzi şi însetați
Trec agale pe cărare…
Şi e frig, cerul alb,
Privirile le sunt seducătoare,
Nu se aude nimic…
Frunzele nu mai cad…
E linişte.
Pe cărare, eu şi câinii, amintirile,
E linişte mare…
De parcă lumea-i moartă
Şi numai eu sunt călător,
Printr-un oraş gol,
Plin de case, blocuri
Şi e frig adânc
În inimile noastre
De când frunzele-au căzut.
Nu se aude nimic,
Nici măcar cuvântul tău…
Sunt eu şi amintirile,
Eu gânditor, ele amare…
Câinii flămânzi,
Eu însetat de dragoste.
Mă duc pe cărare
Căutând un sunet,
Şi mă tot duc…
Şi nu-l găsesc.
Pe cărare.
E linişte.
Nu pot…
E pustiu, mor…
Vreau oamenii!
Frunzele să cadă
Lacrimile să nu mai curgă,
Şi tu…
Şi tu…
Şi tu să-mi apari,
Pe cărare…
Şi e linişte, pustiu,
Nici un trecător,
Sunt eu ultimul muritor?…
Unde eşti?…
Linişte.
Pustiu,…
Amar şi înghețat trecut…
Eu singur…
Linişte, melancolie,
Frig cuprinzător…doritor…
Poate de altă viată.
Pe cărare mă duc, capăt nu are,
Te caut printre frunze moarte…
Eu singur, câinii au plecat
Iar eu mă duc…
Linişte…linişte…pe cărare…
Sunete fără grai,
Amar trai…
Unde a-ți plecat,
Voi oameni, voi frați?
Unde eşti Doamne?
Şi e linişte…
Şi e alb în al-meu suflet
Căci nu te-am găsit.
Plec…spre…
Nu, nu vreau,
Mai bine plec…
E frig şi înghețat
Pământul pe cărare.
Au dispărut adolescenții,
E linişte în iarnă,
Nu sunt fulgi, zăpadă…
E noroi înghețat
Şi e linişte mare
Peste sufletele noastre amare…

E altă zi.
Drumul e lung,
Şi totuşi e aceeiaşi zi…
Nu mai e frig,
E ger…
Inima nu-mi mai dictează iubiri,
Gândurile mi-au plecat,
Şi eu m-am dus să vă caut
Pe tine şi pe ele…
Unde-ați plecat?…
Am ajuns la mare,
Nu e neagră, ci albastră;
Nisipul e absent,
Mut şi nu-mi vorbeşte…
Valurile se sparg, dar nu au sunet,
Lacrimile curg, dar nu-s amare
Şi e rece şi e frig
Şi ți-aş spune că mi-e dor…
Şi ți-aş spune multe, multe…dar nu pot.
Sufletul…ce e el?
Suflet liniştitor…
Grai linguşitor…
Mi-au rămas paşii pe nisip…
Lăsând după ei o istorie.
Trist nisip de scoici…
Linişte…
Stt, e linişte…
Ah, valurile nu mai vin,
S-au oprit.
Ce s-a întâmplat?
Linişte…
Nu se aude nimic, cerul a dispărut.
E alb pe plajă-n jos
A nins;
Cum a nins oare?
Căci nu am văzut…
Oare cum a nins?
Pe plajă-n jos…
Iar ele, sufletele sunt albe…
Şi-a venit moartea,
În noaptea când te căutam…
Şi e linişte, pustiu.
Ah, toamnă…
Unde-ați plecat?
Ah, viață, de ce mă chinui?…
Mă duc departe,
Să uit de voi…
Viață şi moarte.
Să fiu absent,
Mut şi trecător prin tine…
Şi e linişte,
Mă duc…
Mă întorc să-mi mai privesc paşii…
Toamnă, toamnă…
Ai plecat, iarnă…
Viață, lacrimi…
Linişte, linişte,
Unde-ai plecat?
De ce nu te găsesc?…
Toamnă.
Linişte…
Zbor de suflete…
Unde esti tu, care-ai trăit,
Care m-ai iubit?…
Linişte, toamnă,…
Iarnă…
Inima-mi revarsă lacrimi peste paşi
Şi mă tot duc,
Pe aceea cărare…
Toamnă, toamnă…
Linişte…
Am să mă duc.
Unde?…
Departe, spre tine,
Să te caut în noapte,
Sub aripile morții,
Căci te-am uitat,
Odată-n trecut.
Linişte…linişte…



Am ajuns aproape de iad,
Şi cad,
Şi aici e linişte…
Cad!
Linişte.
Morții cad la pământ,
Secerați de coase,
Lipsiți de oase…
Pielea-mi cade jos,
Rămânând din mine,
Carne şi oase.
Linişte…
Sunt gol în suflet,
Deoarece,
Linişte…
Am uitat!
Părul îmi cade,
Ah, sunt bătrân,
Şi nu te-am găsit…
Pustiu…,
Linişte…moarte…
Cad mai jos, adânc,
Jos, jos in paradis.
Nu mai sunt Om,
Ci suflet amar.
Văd, simt…,
Şi-am murit de-atâtea…
…………………………
Linişte.
Te văd, ah…
Doamne te văd…
Eşti frumoasă,
Fața ți-e tristă…
Te văd,
Ah, te văd…
Sunete apar, se aud,
Te văd…
Frunzele cad şi oamenii apar,…
Te văd
Şi tu-ai îmbătrânit,
Dar tot frumoasă pentru mine eşti…
Şi-acum la sfârşit,
Deoarece te-am văzut şi te-am găsit,
Am să te rog frumos:
Nu-mi mai părăsii viața,
Gândurile, cărarea,
Sufletul şi inima.
Să nu mai fie linişte,
Tot sunete să zboare!
Coborând peste tot,
Cascade de lacrimi şiroaie,
Sunete vioaie,
Zâmbete plăcute,
Tristeți uitate,
Vieți aruncate,
Trupuri moarte…

Ah, ce frumoasă eşti!





Zâmbrean Iulian Adrian