mă doare un fel de tren pe sub umărul stâng
duc-duc duc-duc
tac-tac tac-tac
întârzie sau se grăbește nu mai înțeleg
în roșul acesta rectiliniu s-a făcut multă liniște
sigur dumnezeu e acela care întârzie ca întotdeauna
mă gândesc oare cu ce ar mai începe o lume
va fi oare mulțumit când va ajunge la ape
și la viețuitoarele sale repartizate prin mituri
femeia albastră spune că mările ei nu au țărmuri
că a inventat încă o poezie despre potop
o țipă delfinic nimeni nu aude
tic-tac tic-tac
acum cel puțin știu ca există și ceasuri de apă
ce ar fi să mut durerea trenului acestuia
sub aripa stângă a păsărilor blonde
înmărmurite
pe crengile de sânge ale apusului

25.09.03

* În volum e "mă doare trenul", ceea ce mă enervează la culme. Dintr-un motiv anume... deocamdată, cel puțin, mai las textul textul ăsta aici.