Și de-o fi și eu să mor
Pe creasta munților
Ultima mea răsuflare
Să fie a vântului chemare,

Să-mi ducă trupul ars de soare
Într-un loc, sub un fag, la răcoare;
Acolo să stau pentru veșnicie
Nimeni de urma mea să știe.

Transformate în aripi de dor
Să-mi dea brațele șoimilor
Pe deasupra prietenilor să zboare
Să-mi iau rămas bun de la fiecare;

Apoi ochii să mi-i urce pe cer
Și-or să strălucească ca doi luceferi,
Ca în nopțile fără luna
Rătăciților să le fie lumină.

Ale mele lacrimi nesecate
De albiile râurilor să fie luate,
Să le ducă cu ele la vale
Până-n Dunăre și Mare.

Iar sufletul meu chinuit
Doar o clipa să stea liniștit,
Are de făcut o lungă călătorie
La iubita mea trebuie s-ajungă;

Pentru a fi vocea mea
Întotdeana lângă ea va sta
Să-i spună o poveste
Cu A FOST... și TE IUBEȘTE!