Auzeam șoaptele voastre prea stridente in clipa Supremei Tăceri,
mă dureau timpanele,
mă dureau genunchii,
retina se zvârcolea ca un șarpe născocind aceeași culoare;
sângerau călcâiele femeilor ce-și așteptau soții degeaba,
sângerau zorile peste iluzii mult prea luminoase,
sângerau pereții durerii; dintr-o peșteră bocitoare
mă chemau ecourile nestrigate să vin.

puteam sa opresc această culoare
să-mi sfarâme liniștea
cu acest câmp de maci
vinovat de-a deveni ispita unui somn prea adânc...

mi-e fierbinte în măruntaiele sufletului
și privirile tale prea mă strâng!