Port in mine o lume de pasari ce tac...
In cuiburi se aprinde-n tonalitati minore,
copacul ce le ninge in clontul alb inele
cu pietre mari de moara vopsite in albastrul
restristilor crescande,
(din gama dorului de vara)
in barza inhamata la sanii de cenusa
prin iarna neeegala a penelor strivite
sub cer din care-atarna plaselele in pulberi
de simfonie trista cu trilurile stinse...
Pierdute-n universul in care vesnic iarba
ramane-o intrupare-a minunii de apoi...
Nimic nu pare verde, nici cald nimic nu pare-n
arhitecturi confuze, in care unu-i doi...