Parcă nimic nu e iarbă ca mine,
pentru păscutul vacilor inventată

de timpuriu,
de chiar fragedă sămânță,
mă temeam de orice pas
și de orice ființă

țin minte creșterea mea în sus
fără să intersectez nici un sentiment,
numai pofte

de plictiseală, fac umbră pământului
și temenele-n direcția vântului
și mă încearcă emoțiile
cele mai penibile
și mai vagi cu putință

o fi din cauza senzației ăsteia
de verde,
de niciodată,
se revoltară în mine,
molatec,
gândurile cele de taină