O viață răsare, un coșmar prelungit
De viață ce moare un vis nedorit
În zorile albe, cu șoapta din vis
Din moarte în viață, dar de nedescris

Și sfintele stele din noaptea-nsetată
Pe bolta senină, de zori îmbătată
Sunt reci ca mereu, în moarte depline
Te îmbie la moarte și viața din tine

Răsarit de apus și în soarele mort
Un toiag necioplit, înmanat unui om
ce se-ndreaptă încet în pustiile zari
Să găsească în moarte nebătute cărări