agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1583 .



Batrânul albastru
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Silver ]

2004-01-05  |     | 



În profunzimea tăcerii mele,
Acolo unde nimicul devine vis,
Se află-o lungă sală de cristale
Ce-s ordonate-n fel și chip.
Acolo-n liniște se plimbă
Tăcerea mea cu mantie-albastră
Cu chip senin și părul alb
Privind la semne ce grăiesc.
Și-n semne de cristale
Citește-n rând în gânduri clare
A vremurilor rânduială
Ce se mișcă-n timp curgând.
Și nu e gând
Și nu e faptă
Ori o dorință sau speranță
Pe care ea să nu-l audă
Din ordonatele cristale.
Și tot ce mișcă pe pământ
Sau a mișcat vreodata
E-nscris acolo-n semne mici de-ndată;
Iar tăcerea mea le vede
Și le citește-n taină
Și vede astfel toate
Ce-au fost sau vor fi vreodată.
*
Numai o întrebare
Rămâne zăvorâtă.
*
Bătrânul albastru
Cu părul lui cel alb
Caută prin mii de coridoare
De cristale ce vorbesc
O taină adâncă.
Și nici un semn
Și nici o conformație
Nu spune nimic,
Nu arată nimic.
“Odată, Pământul era în lumină
Și oamenii o respirau
Și ea le era viața.
Dar lumina s-a desprins de Pământ
Și oamenii mor,
Și pe Pământ e întuneric.
Unde e lumina acum?”
“Aici pot toate să le citesc
Și nici o faptă sau înrâurire
Nu rămâne-ascunsă
Ci devine formă
Și-n semn eu o citesc.
Dar lumina vie
Niciunde n-o găsesc”
*
Și tăcerea cu ochi pătrunzători
Privește-n mii de taine
Ce-s scrise în simboluri.
Doar una singură, doar ea
Rămâne zăvorâtă vreme îndelungă.

Dar iată
O nouă imagine apare,
Undeva adânc,
Ea nu grăiește, nu este un semn
Ci doar o imagine mică.
Un pom, o alee
Ce curge-n pădure
Un susur și foșnet
Și voci în depărtare.
Bătrânul albastru merge pe cărare.
O colibă. El bate la poartă.
Și intră.
Înăuntru se vede o vatră albastră. Tavanul e rotund cu o gaură mică în centru. O femeie leagănă la sân un copil nou-născut. Copilul spune ceva mamei care îl lasă jos iar el vine spre bătrân cu un turmalin în mână. Bătrânul îngenunchează și privește cele două stele din ochii copilului. Le întreabă: “Unde este cerul?”. “Aici” răspunde copilul și-și lasă sângele ce-i curge din mână să se prelingă în inima bătrânului. Acesta ia turmalinul și iese.
*
Copilul albastru se joacă într-o grădină. El le arată soarele celorlalți copii care râd.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!