Morbid e suflul vacii care moare,
Iar eu mă uit la ea cu ochi de zeu,
Mă-ncrunt, dar ochiul ei cel moale
Mă face să descrunt și ochiul meu.

Și simt durerea unei lumi întregi
În suflul vacii care moare
Și mă gândesc la fel și fel de regi
Care la fel s-au stins. Ce mare

E creierul în capul unui om
Și ce folos vom trage că ea moare,
O vom mânca și îi vom ridica un dom
În burțile prea pline de mâncare.

Ne bucurăm chiar mult de-o friptă halcă
Din scumpa noastră vacă uimitoare
Și ne holbăm toți plescăind din falcă
Gândim cu burta, creierul cel moale.