scoteam din cărți murate la subsol
bărbatul în plină iarnă și odihna
de parcă ar fi nins cu spații închise
mirosuri necunoscute adulmecau nările
acoperind dezlănțuirea nebună a elementelor
te descopeream într-un strigăt cu toate timpurile tale
libertăți înșelate prea des în halucinații olfactive
mi-ar fi bătut cum inima într-un capăt colțul pernei
îmbrăcat în maree de cealaltă față a lunii tremura o neliniște
- un bărbat gol e întotdeauna ridicol de singur
coboram surzi dinspre locul unde fusese poarta
să scuturăm asupra pământului ploile și zăpezile,
doi copii în scoica unui suflet se jucau de-a marea...