Poezia restului
sau
Putin din albastrul cerului

P. 1

Nu stiu daca in centrul poeziei
sta viata sau moartea
dar a locui acolo
in centru
este odihna celui ce-si cunoaste
propria liniste

P. 2

dar poate linistea sa cuprinda
legea si faradelegea
celui plecat de tinar
in cautarea cuvintelor
prin desert sau namol

P. 3

tinindu-si respiratia
si oprindu-si singele
sa curga voios
prin aerul tot mai tare
al primei iubiri

P. 4

incercata indelung in lanul de griu
de la marginea orasului
adica
de la marginea centrului
cind vintul si soarele

P. 5

luate impreuna
aduceau ploaia cea alba
sau poate rosie
a melancoliei
a tuturor marilor poeti ai lumii
pe care doar istoria ii poate cuprinde

P. 6

credeam unul in celalalt
cu mainile inclestate
fiecare in carnea celuilalt
si aceasta ne provoca o mare placere
felul acesta de a ne simti
unul pe celalalt

P. 7

de jur imprejurul nostru
doar resturi adevarate
mari si pline de carne
mai proaspata decit animalul
ucis astazi
cu maiestrie
cu voluptate

P. 8

am simtit dintr-o data
ca lacul din centrul orasului
se adincea pina la tine
in timp ce la suprafata lui
ma oglindeam doar eu

P. 9

poem intors cu fata spre voi
spre toti prietenii mei
pe care nu-i mai pot deosebi

P.10

si nici nu mai vreau sa incerc
sa incerce ei cuvintele mele
sa caute ei privirea ta
cind ma tii de mana
si mi-asculti cuvintele
atit de bine alese

P.11

in centrul alegerii tale
sta cuibarita poezia restului
si intreaga suprafata a vietii
prin care trec venele arse
ale mele
ale poetului
ale animalului

P.12

da
sunt un animal
sunt un animal fara picioare
sunt un animal fara cap
sunt o balta de singe
de forma unui animal
cu doar doua dimensiuni

P.13

prima dimensiune esti tu
a doua dimensiune sunt eu
si impreuna
suntem tatuajul de singe
al celor care au trecut
cu picioarele peste noi

P.14

cita credinta ii trebuie unui poet
pentru a putea scrie
ca inaltul
sau peretele
il mai ajuta sa mai traiasca putin
dar foarte putin
ingrozitor de putin

P.15

dar va veni seara aducerii aminte
si seara scrisului obosit
cind un pahar de vin
se topeste pe masa
alaturi de o paine
mai alba decit pielea
neatinsa niciodata de soare

P.16

aproape ca dintii scrisului de alba
sta umbra ta la picioarele mele
fara sa-mi ceara nimic
intelege totul doar privindu-ma
fix in ochi
fix ca un caine de rasa al poeziei

P.17

la sfirsit voi renunta la poezie
dar voi folosi culori si panza
pentru un singur cuvint
pe care nu l-am putut rosti niciodata
pe care nu-l pot gindi
fara sa ma intunec

P.18

in plin cimp
in deplinatatea lanului de griu
ma odihnesc pe restul pamintului
eliberat de prietenii mei
plecati la o vinatoare
poate
fara intoarcere

P.19

eu nu caut decit urma
mirosului tau
si intind la uscat
cearceafuri mari si albe
pe care ne-am iubit
sau am scris fara incetare

P.20

ca istoria
ca si viata
nu o poti vedea decit
daca in ochii tai
straluceste nebunia
nu cea urita
propria-ti nebunie
ca si propriu-ti cuvint

P.21

fara medicamente
doar cu hirtie si cuvinte
doar cu spitale mari si albe
acoperite cu resturi
in loc de tigla rosie
putem intrece
tu si cu mine
nebunia timpului
ca o nebunie a unei livezi inflorite

P.22

cad resturi mari din cer
si poezia nu se mai vede
iar dedesubt
sub temelia de caramida
cineva
poate tatal meu
isi cearta oboseala si neindeminarea

P.23

nu am indeminare dar am maini
nu am poezie dar am cuvinte
nu am lege dar il am pe Dumnezeu
si fruntea imi ingheata
pentru ca in afara mea
este frig

P.24

va veni frigul
si caldura mea
se va retrage in caldura ta
cuvintele se vor opri
aerul va deveni catran
iar timpul va fi singurul rest
din tot ceea ce am putut
si nu voi putea scrie
niciodata...