într-o lume de cinci cenți
mamele erau purtate în brațe
pentru stăpânirea emoțiilor
până noaptea târziu
cu întrebări schimbându-și pieile
cafeaua le creștea capilare
pentru expresii pierdute
luate de suflet
nimeni nu știa de unde porneau
pășind pe ambele părți ale vieții
soarta era un spital cu paturi suprapuse
la capătul coridorului se mai făceau tratamente
cu ignorarea viselor nou-născute
înghițind pachețele cu lacrimi
trecutul doar uitare într-o ninsoare surprinsă noaptea
un fel de căsnicie-temniță gravitând retine zdrobite
bărbații mereu prea bătrâni ca să mai fie tați
înghițeau pilule cu migrene și vieți paralele
în treacăt hrăneau pulsul din mână
cu vanitate eșantioane de bun simț
și celule inegale de singurătate...