Timpul pietrificat se rupe
sub suflarea umedă
a nopții
de cenușă.
Ecoul nimicului
înalță castele de tăcere
pe marginea
propriului eu
și se desprind frunze
frunze din ochii tăi curg
se aprind pe malul mării
și mă inundă
apa.
Mă inundă
stratul de infinit sec și gol
mă sting
pe marginea unei amintiri
și pasul uitării
imi sărută mînile...