nu a mai rămas nimic din locul prin care pe vremuri treceau tramvaie prin sufletul meu doar cîte un stîlp își mai flutură afișul negru și roșu de operă mănușile albe din macramé dimineața au colți de pisică un mers diafan printre cărți legate în piele noi doar așteptăm același tramvai care nu mai are de unde veni care nu mai are de ce să mai vină eminescu nu a locuit aici doar poate o mătușă de mahon cu gulere mari și totuși este un fel de a fi parc sau eu...