agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ nu-i așa departe, o jumătate de oră de la gară
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-03-22 | |
o veveriță rătăcită pe asfalt verificând
cojile de semințe ale microbiștilor de duminică, zvastici și sloganuri „ultras” cu „….” ăia sau ăilalți sau și ăia și ăilalți (de ce nu și ăștia n-am înțeles niciodată…), autobuzele și tramvaiele refuzând să plece de la capăt de linie, textile multicolore fluturate: un fular, un steag, o emblemă, un steag, o căciulă, un fanion… printre cojile scuipate între două înjurături caută o veveriță aproape descărnată pe cerul murdar trece cu dâre albe un avion un individ ciudat pe o bancă se regăsește cu greu în lumea de duminică seară din când în când notează ceva într-o agendă în ochi marșuri funebre îi cântă-o vioară peste drum o sală de jocuri mecanice prin geam se vede un adolescent jucând NOLF (No One Lives Forever) un băiat de vârstă școlară se uită la el un bunic îl apostrofează cam sever veverița, coincidență, este văzută de un cinic pantof se aude o bufnitură înfundată, ca atunci când strivești un cartof și-un chițăit strident, colorat cu celule de sânge „ce talpă tare! ce talpă tare! de unde ți-ai luat pantofii ăștia așa buni, maică mare?” întreabă o babă cu picioarele umflate, cu mâinile zbârcite de parcă ar fi degerate, „c-o căciulă de bani dădui pe ai mei și mă ținură din trei în trei, din doi în doi – ca dinții și ca picioarele, ca organele, facturile și contoarele, ca etajele între care-am rămas în lift” se face seară; în grădina publică e concert de rock; mulțime pestriță; de pe scenă răsună un rif – individul ciudat s-a scuns într-un bar soarbe zgomotos un whisky adus din Cardiff printre coji de semințe, printre flegme uscate, o veveriță se deshidratează lipită cu asfaltul de spate, cu cerul coborât peste nasul roșu, explodat – în grădina publică vântul bate împrăștiat, nu mai sunt autobuze, tramvaie blocate, nu mai sunt fanioane, nici căciuli colorate, dinspre stadion întuneric, tăcere, vântul ridică în aer pungi de plastic, bilete, cornete, pahare de bere, numai ziduri murdare cu sloganuri „ultras” printre flegme și sânge crâncene au rămas „….” ăia și ăilalți citesc încă o dată de ce nu și ăștia n-am să știu niciodată se termină licoarea, plătesc nota și plec, printre șine de fier învârtindu-mă trec…
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate