o veveriță rătăcită pe asfalt verificând
cojile de semințe ale microbiștilor de duminică,
zvastici și sloganuri „ultras” cu
„….” ăia sau ăilalți sau și ăia și ăilalți
(de ce nu și ăștia n-am înțeles niciodată…),
autobuzele și tramvaiele refuzând
să plece de la capăt de linie,
textile multicolore fluturate:
un fular, un steag, o emblemă,
un steag, o căciulă, un fanion…
printre cojile scuipate între două înjurături
caută o veveriță aproape descărnată
pe cerul murdar trece cu dâre albe un avion

un individ ciudat pe o bancă
se regăsește cu greu în lumea de duminică seară
din când în când notează ceva într-o agendă
în ochi marșuri funebre îi cântă-o vioară

peste drum o sală de jocuri mecanice
prin geam se vede un adolescent jucând NOLF
(No One Lives Forever)
un băiat de vârstă școlară se uită la el
un bunic îl apostrofează cam sever
veverița, coincidență, este văzută de un cinic pantof

se aude o bufnitură înfundată, ca atunci când strivești un cartof
și-un chițăit strident, colorat cu celule de sânge
„ce talpă tare! ce talpă tare! de unde ți-ai luat
pantofii ăștia așa buni, maică mare?”
întreabă o babă cu picioarele umflate,
cu mâinile zbârcite de parcă ar fi degerate,
„c-o căciulă de bani dădui pe ai mei
și mă ținură din trei în trei,
din doi în doi – ca dinții și ca picioarele,
ca organele, facturile și contoarele,
ca etajele între care-am rămas în lift”

se face seară; în grădina publică e concert de rock;
mulțime pestriță; de pe scenă răsună un rif –
individul ciudat s-a scuns într-un bar
soarbe zgomotos un whisky adus din Cardiff

printre coji de semințe, printre flegme uscate,
o veveriță se deshidratează lipită cu asfaltul de spate,
cu cerul coborât peste nasul roșu, explodat –
în grădina publică vântul bate împrăștiat,
nu mai sunt autobuze, tramvaie blocate,
nu mai sunt fanioane, nici căciuli colorate,
dinspre stadion întuneric, tăcere, vântul ridică în aer
pungi de plastic, bilete, cornete, pahare de bere,
numai ziduri murdare cu sloganuri „ultras”
printre flegme și sânge crâncene au rămas
„….” ăia și ăilalți citesc încă o dată
de ce nu și ăștia n-am să știu niciodată

se termină licoarea, plătesc nota și plec,
printre șine de fier învârtindu-mă trec…