Nu recunosc chipul din oglinda,
Nici zambetul stramb,zeflemitor.
Poate ca nici mana ce-mi apasa obrazul
Nu-i decat o inchipuire.
De ce sa fiu tot eu cel din oglinda,
Sa fiu mort,dar viu in acelasi timp,
Si nimeni sa nu cunoasca,macar,
Urma pasului meu?
Dar daca as striga din adancul sufletului
Ura pe care mi-o port,
Ma va auzi,vreodata, cineva ?