îmi beau yerba maté încet
ritual al singurătății
fără lacrimi și fără întrebări
aproape inconștient
în această înfrigurată
tăcere a Þării de Foc
stîncile mării desenează
întunecimi bizare
insule înnegrite de lavă
eu și nălucile lor
zei ai pămîntului răsturnat
în cenușa unui foc de vreascuri marine
rămășițe ale ultimelor corăbii
doar spre seară
bătrînele foci
își mai latră speriate umbrele
apoi ceața îmi acoperă coliba
ca o mînă de ciclop uriaș

e aproape noapte