Þin sfat cu mine la un colț de lume.
Cuvântul mă mai crede o epavă.
Reânnoit la mijloc de octavă
Un sunet grav pătrunde-n ochi, în nume.

E frig destul pe-a sufletului navă.
Prin carotidă se preling cutume.
Consoanele nu-s tată și nici mume
Atâtor clipe subțiate-n lavă.

De unde-atâta verticalitate
Când glasuri te-nconjoară și te ard,
Iar eu rămân și cred că se mai poate ?

Doar gândul meu murind tăcut pe gard,
Se zbate-n cuib de ură și păcate
Acoperit cu-n strat aprins de fard.