Ființa mea, de vis risipitoare,
Strivește tihna gândurilor albe,
Sugrumă zborul ce compune salbe
Mireselor desprinse din strânsoare.

Justiției din frunze îi scriu jalbe,
Căci mă revoltă lipsa de mișcare
A verbelor uitând de conjugare
Și nepăsarea din pistil de nalbe.

Sonete scriu când lumea e scârbită
De craniile celor ce dețin
Un sceptru efemer, dar stă smerită,

Tot răscolind hârdăul cu venin,
Sau ațipind în iarba nenuntită.
Trăiesc pentru-a trăi. E prea puțin.