Nu e nimeni să te-asculte,
să-ți vadă ochiul adânc, cuminte,
care așterne pe orice filă,
insomnia vreunui stol.
Din lira sufletului
răsună blând tristeția
aerului inspirat...
Între sprâncene, cel de-al treilea ochi soarbe cerul
revărsându-l pe cerul gurii tale,
ca tu să simți
prezența unor fluturi
în devenire...
Stai încăpățânată și rece,
ca un blestem...

Mare pustiu
în florile de cais
acum când tu, tocmai tu,
te antrenezi să-ți fi dușman!