Nu sunt fărâmă,
Sunt strop de neant.
Sunt eu decăzută.
Visător după un simplu peisaj.
Mă încântă lungile
Așezări de pânze
În conurile de umbră
Obosite ale minții.
Pustie aștept... sfârșitul.
Tiparul meu e strâmb
Și nimicnicia din mine
Ciudat, nu mă încântă,
Dar sufocant de amețitor
Mă învârte în cercul ei vicios.
Cum să scap?
Neștiut, din mine
Se pierde și pustiul eu-lui...
Sunt mai mult decât o biată ființă
Sunt un condamnat
Chiar de către mine!
Altfel cum aș crede
În puterea diabolică
A distrugerii asupra mea?