rătăceam îmi purtam pana între dinți vroiam taină să îmi spui cu inima-n lumină intră…
am lătrat pe aleea unui vers am așteptat un gând am mirosit visul am mușcat
cum pipăiam în fiecare zi câte un număr cum miroseam în fiecare clipă câte o rimă
ți-am dat în dar nebunia frumuseții mi-ai răspuns cu lacrimi de înger
primește gândul meu într-un crepuscul de lumină…
primește glasul meu într-un vals de tăcere
primește ochii mei ca floare de nu mă uita

să îmi aduc aminte să îți scriu să îmi aduc aminte să pun într-o călimară puțin din sufletul tău
să îmi aduc aminte floarea albă pictată într-un orizont al ochilor tăi
să îmi aduc aminte… cum ai coborât m-ai luat de mână și nu m-ai lăsat să admir ceea ce lăsam în urmă

„undeva unde unda inimii într-un val de mare se pierde
vei săruta ceea ce nici tu nu credeai că vei găsi…”

sunt calm ca un nebun ce își pregătește sinuciderea sunt amețit ca după o beție de versuri
sunt fiu adoptat dintr-o mamă ce nu s-a născut iar tatăl meu sunt eu
sunt fructul pomului meu sunt pana porumbelului meu și sunt lacrima îngerului meu…

descarc universul de plete inund cerurile cu lacrimi aduc lumina într-o noapte pe care ți-o fac cadou
într-o seară cu denie adormi liniștită că veghez să visezi toți îngerii întinși la picioarele tale cu trandafirii eternității…