mă acopăr de un orizont și mă joc cu lacrimile unei lumi dispărute într-un păcat
l-am avut cu toții...
păcatul de a crede

m-am trezit întins pe un pat care încerca să se răstoarne am șoptit l-am lăsat să facă gălăgie
îngerii vin doar noaptea apoi mă gândesc de ce nu e tot timpul noapte…
cum dorm cum mă trezesc cum mă întorc peste noapte să visez

am rupt încă o cireașă am înghițit doar o lacrimă
în sfârșit visam… visam cum simt cum mă strânge în brațe cum mă alintă… eram doar fiul ei
erau doar curcubee mii de fulgi mii de coruri doar un singur glas
în ritm de jazz cu rouă de noapte am scris pe răsărit

„în fiecare șoaptă e o nouă viață
în fiecare drum e o nouă treaptă
în fiecare mugur e o nouă moarte
în fiecare lacrimă e zâmbet de fiu”