mi-e dragă noaptea – o doresc,
ating pe buze sfârcuri tari de stele,
adoarme lumea, gol mă cuibăresc
în razele lucind a micșunele

îmi fug prin suflet căpriori timizi
izvorul mi s-a-ncolăcit pe gleznă
în scorburi vântul sforăie șoptit
de veche, a albit bătrâna beznă

se-ntinde timpul părăsind bârlogul
se-aud în peșteri oasele trosnind
abia se ține pe picioare, slăbănogul,
parcă ar vrea să spună încă un colind

cărunții nori au prins la ochi albeață
și barba le-a crescut senin pe cer
e-o noapte vie ca o dimineață
un ultim fulg stingher și efemer

mi se topește suspinând pe frunte
cu apa sa a sete mă-nvelesc
nu dorm – e lumea adormită
și-aș vrea să nu o mai trezesc